Meditație .

mediatie

În zilele noastre, mindfulness și meditația sunt adesea folosite pentru a desemna același lucru, ceea ce poate fi confuz.

Meditația a apărut în India cu foarte mult timp în urmă, iar o dovadă scrisă a oricărei forme de meditație a fost găsită pentru prima dată în textele Vedice în jurul anului 1500 î.e.n.

Tradiția, cunoștințele și învățăturile erau transmise prin cuvânt de la guru către discipol. Astfel, majoritatea cărților hinduse vorbesc despre meditație în diferite forme. Fiind o tradiție transmisă pe cale orală, devine foarte dificil să spunem cât de veche este meditația. În jurul secolelor VI-V î.Hr., alte forme de meditație s-au dezvoltat în China taoistă și India budistă.

În timp meditația a devenit mai răspândită în toată lumea.

Pe de altă parte, termenul "mindfulness" este o traducere a cuvântului din pali sati din tradiția budistă, ce se bazează pe tehnici de meditație Zen, Vipassanā și tibetană. Sati reprezintă starea de continuă reamintire a momentului prezent, echivalentă stării de “trezvie” din isihasm.

Prin acest proces psihologic conștient și individual, își orientează întreaga atenție pe gândurile, sentimentele, experiențele interioare și exterioare care se petrec în prezent.

Mindfulness poate fi practicat în orice moment, oriunde ne-am afla, oricine am fi și orice am face, arătandu-ne și angajându-ne pe deplin aici și acum.

În acest moment persoana se poate elibera de trecut și viitor, de judecata greșită, de scenariile bune sau reale ale minții și poate fi total prezentă fără distragere. Popularitatea mindfulness-ului în vest a fost inițiată cu ajutorul lui Jon Kabat-Zinn.

El spune despre mindfulness că este conștiința care apare atunci când acordăm atenție fără judecată momentului prezent.

mediatie

Permite accesul la aspectele de bază ale propriilor noastre minți și corpuri de care depinde chiar sănătatea noastră. Când mintea ta se clarifică și se deschide, inima ta o reflectă.

Mindfulness ajută la eliberarea substanțelor chimice „fericite” în creier, scade tensiunea arterială, îmbunătățește digestia și relaxează tensiunea cauzată de durere. Este simplu de practicat și are efecte minunate. Atunci când oferim atenție, schimbarea devine posibilă.

Mindfulness și meditația sunt reflecții asemănătoare și au anumite corespondențe: mindfulness susține și îmbogățește meditația, în timp ce meditația nutrește și extinde mindfulness-ul.

În cazul în care conștiența poate fi aplicată oricărei situații pe parcursul zilei, meditația este practicată pentru o anumită perioadă de timp. Mindfulness este conștientizarea a „ceva”, în timp ce meditația este conștientizarea „nimicului”, a vacuității așa cum o numesc budhiștii.

Există multe forme de meditație. Unele au scopul de a dezvolta o minte clară și concentrată, cunoscută sub numele de meditații „Clear Mind”. Altele vizează dezvoltarea unor stări altruiste, cum ar fi bunătatea, iubirea, compasiunea sau iertarea, cunoscute sub numele de meditații „Open heart”.

mediatie

Se poate folosi corpul ca mijloc de dezvoltare a conștientizării, practicând yoga, se poate folosi sunetul (din natura, boluri tibetane, muzică etc.), ori se poate cânta sau intona cuvinte sacre, respectiv mantre.

Mindfulness este o formă de meditație Clear Mind, în timpul căreia se acordă atenție ritmului natural al respirației în timpul șederii. În cele din urmă, metoda este pur și simplu o unealtă, nu este experiența în sine. Un ciocan poate ajuta la construirea unei case, dar nu este însăși casa.

Practica de meditație nu este un scop în sine. Ne putem rătăci în gânduri și vom face tot felul de alte lucruri, dar liniștea va fi întotdeauna acolo. Este precum o umbră ce e cu noi pe tot parcursul vieții, ca un vechi prieten la care apelăm atunci când avem nevoie de direcție, inspirație și claritate.

Hai să descoperim împreună ce este potrivit penru tine și să ne bucurăm de această călătorie!

Nu există nici o tehnică corectă sau greșită de practică, fiecare alege ce funcționează mai bine pentru el. Important este să nu renunțăm atunci când în demersul nostru apar capcanele minții.